Politicianul este cercetat pentru instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, comunicarea de informaţii false şi fals în declaraţii privind finanţarea campaniei electorale
Judecătoria Sectorului 1 din Bucureşti urmează să decidă luni dacă menţine măsura controlului judiciar în cazul lui Călin Georgescu, după ce acesta a contestat decizia procurorilor de a-i prelungi restricţiile cu încă 30 de zile. Georgescu este vizat într-un dosar penal complex care include șase capete de acuzare, între care instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, comunicarea de informaţii false și fals în declaraţii repetate privind sursele de finanţare ale campaniei sale electorale din 2024.
Politicianul a fost informat în aprilie de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prelungirea măsurii controlului judiciar. Printre interdicțiile impuse, acesta nu are voie să părăsească țara și nici să publice conținut cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob pe rețelele de socializare.
Georgescu a mai încercat să obţină ridicarea controlului judiciar la finalul lunii februarie, însă cererea i-a fost respinsă de aceeaşi instanţă ca neîntemeiată.
Ancheta penală lansată oficial în 26 februarie îl acuză, printre altele, de promovarea cultului unor persoane condamnate pentru crime împotriva umanităţii, iniţierea de organizaţii cu caracter extremist, dar şi de un plan de destabilizare a statului român, în contextul anulării alegerilor din 2024 de către Curtea Constituţională. Conform procurorilor, planul urma să fie executat cu ajutorul unui grup de mercenari condus de Horaţiu Potra.
Pe fondul anchetei penale, Biroul Electoral Central a invalidat candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din mai 2025.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.