Un paznic din Galați a făcut o descoperire șocantă în timpul serviciului său, găsind cadavrul unui bărbat într-un poligon auto. Paznicul a sunat imediat la numărul de urgență 112 pentru a anunța autoritățile competente.

Corpul neidentificat a fost preluat pentru a fi efectuată o necropsie, care va dezvălui cauza exactă a morții. „Suntem agenți de pază aici în Grădina Publică și noi am venit cu dânsul, ne-am uitat. Eu am sunat la 112, am anunțat organele competente. Dânșii au venit și au constatat. Nu l-am văzut din cauză că stă cu capul în jos și nu l-am văzut la față”, a declarat paznicul care a descoperit cadavrul.

Cadavrul, acoperit cu o prelată și niște bolovani, a fost găsit cu fața în jos și mâinile la spate, fără a fi legate. „Vă dați seama că aici circulă sute de oameni. Din ce am văzut acum, nu l-am văzut că e cu capul în jos. Exact cum l-au găsit dânșii acolo. Cu fața în jos, cu mâinile la spate, nu legate, și acoperit cu o prelată și niște bolovani”, a mărturisit paznicul.

Cadavrul a fost transportat ulterior la laboratorul de medicină legală, unde medicii legiști vor efectua investigațiile necesare pentru a stabili cauza morții. Autoritățile continuă investigațiile în acest caz în încercarea de a clarifica circumstanțele tragice în care a fost descoperit cadavrul.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *