„Nu pot dormi mai mult de şase ore pe noapte. Am senzaţia că pierd timpul!” Aşa îşi începe povestea de succes Loredana Chelba, probabil cel mai tânăr manager al unei agenţii de publicitate din Ploieşti şi singura care are un blog de fashion în Prahova. Pe Loredana nu ai cum să o treci cu vederea. În afara felului ei efervescent de a fi, cu ajutorul căruia acaparează atenţia unei săli întregi, tânăra de 28 de ani este mereu îmbrăcată în tendinţe, ba chiar peste tendinţe, aş spune eu, pentru că are un stil unic vestimentar, îndrăzneţ şi nonconformist. De fel, Loredana este din Breaza, unde a trăit până la 18 ani. „Pe urmă am plecat în Bucureşti. Acolo am urmat în paralel facultatea de jurnalism şi cea de administraţie publică. Mi-au plăcut ambele şi am avut de învăţat din ambele, dar am rămas la scris pentru că îmi place să scriu. Am lucrat 7 ani in publicitate, la reviste de marketing şi publicitate şi pe urmă m-am apucat de PR. Era mai greu pentru că trebuia să aduci clienţi, să-i cucereşti cu oferta ta, dar era provocator şi nu am dat înapoi. Era greu, lucram şi eram şi studentă la două facultăţi, dar mi-am luat licenţa la amândouă”, îşi începe Loredana povestirea.

Mi-o imaginez prin Bucureşti, cu pletele ei blonde în vânt, obligatoriu pe tocuri de minim 10 cm, alergând între cursuri şi semnarea de contracte de publicitate sau evenimente mondene. La ea şosetele negre cu buline, purtate cu stiletto galbeni este ceva natural, ca şi când aceste două obiecte vestimentare, care nu par să aibă vreo legătură, s-au născut împreună. De altfel, recunoaşte că prin stilul vestimentar şi atitudinea ei a reuşit în afaceri. „Cu siguranţă că oamenii m-au remarcat şi pentru asta. Nu o să neg niciodată. Am căpătat şi mai multă încredere în stilul meu, după ce am fost lăudată de mai multe persoane care se pricep la modă. Mereu mi-a plăcut să mă îmbrac trâznit, cum spun mulţi care mă văd. Multor oameni le plac ţinutele mele, dar nu se văd pe ei îmbrăcaţi astfel. Chestie de atitudine”, râde Loredana. Ca orice femeie, a intuit perfect momentul în care a venit clipa să o ia pe drumul ei. „Cu prima mea clientă (a firmei pe care o am acum), m-am întâlnit la o nuntă, acum 3 ani. Avea nevoie de promovare pentru un eveniment. În două săptămâni mi-am făcut firma şi mi-am dat demisia. Nu am plecat cu clienţii după mine, aşa cum se procedează de obicei în publicitate şi asta a apreciat fosta mea şefă, cu care mai colaborez bine si acum. Am avut noroc cu jobul din Bucureşti, pentru că am ajuns cunoscută pe piaţa de profil şi asta e foarte important”, explică Loredana.

Tânăra face activitate de PR, producţie publicitară, obiecte promoţionale, tipar, comunicare pe social-media, organizează evenimente full concept pentru mulţi clienţi importanţi: Meli Melo, Sky Center, Aquila, Ofsystem şi multe alţii, firme din toate domeniile de activitate, ba chiar a organizat şi un show de lenjerie intimă la Bucharest Fashion Week. „În afara satisfacţiei că faci ceva pentru tine, asta îşi oferă multă libertate. Am reuşit să-mi cresc copilul (n.a-Agnes are 1 an şi 8 luni) aşa cum îmi doream. Adică să fiu mult timp cu ea, pentru că eu cred că este foare important pentru un copil să crească lângă părinţi. Am luat-o cu mine la diverse evenimente mondene, chiar dacă e mică. A fost o experienţă bună pentru ea, a intrat în contact cu oamenii”, spune Loredana.

Şi pentru că îi place să scrie, o face pe blogul personal vitejiepetocuri.ro,. în care cititorul găseşte inspiraţie în legătură cu hainele pe care ar putea să le îmbrace, cum să-şi îngrijească părul, interviuri cu femei de carieră, evenimente deosebite etc. „Nu aveam timp de nimic, eram tot timpul pe fugă. Lecţia mi-a dat-o soţul meu, care atunci când vrea să se relaxeze, o face, indiferent de ce s-ar întâmpla în jur. Eu mă relaxez scriind şi m-am apucat de blog. Voiam să scriu ceva educativ pentru tinerele în formare şi care au ca modele pseudovedete, care de fapt nu fac nimic. Am vrut să le arăt că se poate şi altfel, că poţi avea familie şi carieră şi chiar să fii cineva, nu doar o faţă drăguţă. De aceea intervievez femei deştepte care au reuşit în viaţă. Pun poze cu mine, dar nu exagerez, adică nu îmi fac toată ziua selfie. Trebuie să ştii să te vinzi, indiferent cine eşti. Să ai curaj să ieşi în faţă. O să mă ocup de imaginea lui Dorin Doroftei, marele campion la box. Eu cred că este o mare valoare care nu a fost suficient promovată. Şi e păcat!”, mai spune ea.  Şi pentru că tot e pasionată de modă, Loredana a lansat on-line o colecţie cu tricouri cu mesaje care s-a vândut foarte bine, iar recent, una cu ii tradiţionale, în atelierul de artă floristică a Laurei Drăghici, pe care de asemenea o promovează. De Loredana veţi mai auzi, pentru că o dată pe săptămână, pe republikanews.ro veţi putea citi sfaturile ei în materie de stil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *