Bucureștiul pierde cursa pentru reciclarea deșeurilor: 85% ajung la groapă netratate

Constantin Corina
2 Min Read

Bucureștiul și reciclarea deșeurilor rămân mult sub ținta impusă de lege

Un control tematic desfășurat de Garda Națională de Mediu (GNM) în perioada 3–12 septembrie 2024 arată o realitate îngrijorătoare: Bucureștiul este mult în urma obiectivelor stabilite pentru reciclarea deșeurilor.

Astfel, doar 11,63% dintre deșeurile generate în Capitală sunt reciclate, în timp ce ținta legală este de 50%. Doar 15% dintre deșeurile duse la groapa de gunoi sunt tratate, departe de pragul de 100%.

Bucureștiul pierde enorm în cursa reciclării, cu costuri financiare și de mediu care ajung să fie plătite tot de cetățeni. Aplicăm sancțiuni contravenționale, pentru că așa cere legea de gestionare a deșeurilor, dar devine limpede că avem nevoie de o soluție nouă și sistemică, dacă vrem să recuperăm decalajele în sectorul reciclării deșeurilor și economiei circulare”, a declarat comisarul General al GNM, Andrei Corlan.

Verificările comisarilor au urmărit trei indicatori principali: gradul de îndeplinire a țintei de reciclare, procentul de deșeuri netratate dar depozitate și procentul de deviere de la groapă.

În urma controlului, GNM a aplicat 10 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 430.000 lei și a emis 6 avertismente pentru sectoarele Capitalei.Problema reciclării deșeurilor nu se limitează la București, ci este una de amploare națională.

Datele GNM arată o scădere cu peste 3,5% a cantității de deșeuri reciclate, iar rata aferentă anului 2023 a coborât sub pragul de 10% la nivelul întregii țări. Această situație riscă să ducă România mult în urmă față de obiectivele europene privind economia circulară, crescând presiunea financiară și impactul negativ asupra mediului.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Share This Article