Municipiul Bucureşti va implementa în următorii cinci ani un set de măsuri pentru reducerea poluării fonice, inclusiv modernizarea infrastructurii rutiere, optimizarea traficului şi izolare fonică pentru clădiri expuse. Planul a fost aprobat de Consiliul General şi vizează îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru sute de mii de locuitori.
Elaborat de Direcţia de Mediu a Primăriei Capitalei, în parteneriat cu Institutul de Cercetări în Transporturi – INCERTRANS, planul se bazează pe hărţile strategice de zgomot aprobate în 2024, care au identificat principalele surse de poluare: traficul rutier, tramvaiele şi anumite activităţi industriale.
Printre măsurile prevăzute se află reabilitarea carosabilului cu materiale silenţioase, modernizarea transportului public, introducerea sistemelor inteligente de management al traficului (ITS), precum şi lucrări de izolare fonică pentru clădirile din zonele cu niveluri ridicate de zgomot (peste 65 dB ziua şi 55 dB noaptea).
Planul a fost supus consultării publice şi a primit avizul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bucureşti. PMB subliniază că această iniţiativă aliniează oraşul la standardele europene de mediu şi contribuie la crearea unui spaţiu urban mai sănătos şi mai prietenos.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.