Bucureștiul bifează standardele europene de mediu după modernizarea Stației de Epurare Glina

Constantin Corina
2 Min Read
Sursa foto: Primăria Municipiului Bucureşti

Primăria Municipiului București anunță finalizarea lucrărilor de reabilitare și modernizare a Stația de Epurare Glina, cea mai modernă unitate de acest tip din România și singura capabilă să trateze apele uzate la cele mai înalte standarde

Proiectul a debutat în 2018, odată cu etapa de proiectare, și s-a încheiat la finalul anului 2025. În acest interval au fost reabilitați peste 11.200 de metri de rețea de canalizare, a fost construit un incinerator de nămol și a fost realizată o nouă linie de tratare a apelor uzate.

În urma investiției, capacitatea de epurare a crescut semnificativ, de la 5 la 12 metri cubi pe secundă. Apele uzate ale Capitalei sunt astfel returnate în râul Dâmbovița în condiții de siguranță, fără a afecta flora și fauna locală.

Lucrările au fost realizate cu fonduri nerambursabile. Prima fază a proiectului a depășit 34 de milioane de lei, cu o contribuție importantă din partea Uniunea Europeană, completată de finanțare națională. A doua etapă a avut o valoare de peste 780 de milioane de lei, fiind susținută din fonduri europene, bugetul de stat și contribuția Primăriei Capitalei.

Peste 1,5 milioane de bucureșteni beneficiază direct de această investiție majoră, care are efecte pozitive și asupra localităților din aval, până la Dunăre, contribuind la protejarea mediului și a ecosistemelor naturale.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Share This Article