Brigitte Bardot a transmis un mesaj de calmare a opiniei publice privind starea ei de sănătate, afirmând duminică, prin intermediul unui comunicat trimis AFP de fundaţia care îi poartă numele, că se află „în convalescenţă” şi că îşi doreşte ca intimitatea să îi fie respectată!
„Doamna Brigitte Bardot reaminteşte că este în prezent în convalescenţă, că ar aprecia ca oamenii să dea dovadă de delicateţe şi să îi respecte viaţa privată şi îi invită pe toţi să se liniştească”, precizează fundaţia Brigitte Bardot.
Informaţiile apar după ce, luni, publicaţia Var-Matin a scris că actriţa, în vârstă de 91 de ani, ar fi fost internată din nou într-un spital din Toulon, la o lună după o primă spitalizare legată de o intervenţie chirurgicală. „Doamna Bardot doreşte să îi reasigure pe cei sincer preocupaţi de starea ei. Mesajul ei pentru toţi este: «Vă îmbrăţişez pe toţi!»”, mai transmite fundaţia dedicată protecţiei animalelor.
„BB”, care a părăsit lumea cinematografiei în anii ’70 pentru a se consacra luptei pentru drepturile animalelor, trăieşte între cunoscuta sa proprietate La Madrague din Saint-Tropez şi a doua locuinţă, La Garrigue, un refugiu înconjurat de natură, unde se află şi numeroase animale, precum şi o capelă privată.
Într-un interviu acordat în mai pentru BFMTV, artista spunea că duce „viaţa unei fermiere”, înconjurată de oi, porci, câini, pisici, un măgar şi un ponei, şi că nu foloseşte „nici telefon mobil, nici computer”.
Mai multe ştiri pe republikanews.ro