logo
RNTV Live

Brebu, o dulceață de festival!

1
Cristian Anghelescu

Aflat deja la cea de-a șasea ediție, Festivalul Dulceții de la Brebu – manifestare care reuneşte firme şi producători individuali de dulceaţă, miere şi sucuri naturale – și-a deschis porțile în această zi, primarul localității, Adrian Ungureanu, rostind o scurtă alocuțiune prin care a mulțumit producătorilor pentru implicare și perseverența de a duce mai departe tradiția comunei de pe malul Doftanei.

2Peste 20 de corturi, care mai de care mai frumos împodobite, au adăpostit, în cea mai mare parte, produsul vedetă al festivalului, dulceața, dar și alte dulcegării precum peltelele, siropurile, șerbeturile și zecile de prăjituri, care mai de care mai aspectuoase și mai gustoase! Da, ați ghicit, oricine putea să se răsfețe gustând orice produs, chiar totul fiind la dispoziția clientului!

În frumoasa livadă cu meri din imediata vecinătate a Mânăstirei Brebu, amplasată chiar în vatra localității care a dat și numele festivalului, am văzut bunul gust chiar la el acasă: muzică ambientală plăcută, curățenie sclipitoare, gazde atente dar fără a arăta opulență. Mai mult, lipsa grătarelor, a alcoolului și a vestitelor gherete cu turcisme sau chinezisme a arătat calitatea organizatorului dispus să piardă un segment important de vizitatori în detrimentul unei valori absolute dictată de bunul simț regăsit, din păcate, din ce în ce mai rar! 3Și, de menționat, vizitatorii, cei mai mulți dintre ei clienți de ani și ani, s-au declarat extrem de mulțumiți de cele văzute și… gustate, rezultatul traducându-se în sticlele, borcanele și borcănașele vândute la prețuri rezonabile: 7 lei borcanul de 300 grame, 10 lei cel de 475 și 20 de lei cel de 1000 de grame.

Am plecat “pătrat” din „rotundul” de zi cu zi, diabetul fiind rugat să mă scuze pentru câteva ceasuri. Și asta după ce papilele gustative s-au răsfățat la maxim: dulcețuri de vișine, cireșe, soc, afine, mure, zmeură, mere, smochine, pere, trandafiri, nuci verzi, prune umplute cu sâmburi de nucă, citrice, dovlecei, morcovi, castraveți sau ardei iuți. Bașca o feliuță de cozonac, una cu tartă de vișine, o alta cu prune, o gălușcă tăvălită prin pesmet, un sirop natural cu sifon…

4Nu-mi venea să mai plec! Dar, dorind să mai păstrez din amintirea unui debut de zi de povestit nepotului – acum prea mic ca să înțeleagă! – am umplut trei plase cu borcane și borcănașe, vedeta fiind, de departe, sosul englezesc pentru fripturile la grătar în combinație cu savurosul preparat în care vedeta este ardeiul roșu iute de Cayenne! Și acum îmi imaginez  suavul gust iute-picant de care vânzătoarea cea oacheșă mi-a spus că mă voi îndrăgosti din prima… degustare! Și câtă dreptate a avut!

Am părăsit frumoasa și îngrijita localitate cu gândul la ultimele cuvinte rostite, odată, de primarul Adrian Ungureanu: “Festivalul Dulceţii este al nostru, l-am înregistrat la OSIM, aşadar e marcă înregistrată şi este al comunei!”

Bine ați făcut, domnule! Și poate-i mai învățați și pe alții cum trebuie să facă pentru a-și promova localitățile și a le aduce măcar în prim-planul civilizației! Ca la Brebu!

Dacă sunteți curioși și v-am tentat cu ceva vă vând un pont; porțile manifestării sunt deschise și mâine! Vă spun eu că merită!

 

 

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor