Serviciul Public Județean Salvamont Prahova a anunțat finalizarea cu succes a unei misiuni de salvare de o dificultate tehnică extremă, desfășurată în Masivul Bucegi, Brâna Mare
Alerta a fost declanșată în urma unui accident grav, în care doi turiști au căzut din Brâna Mare a Caraimanului, o zonă de abrupt extrem de periculoasă și greu accesibilă pe cale terestră.
Având în vedere gravitatea situației și terenul accidentat, salvatorii montani au solicitat de urgență sprijin aerian. Un elicopter SMURD de la Punctul de Operare Aeromedical (POA) Brașov a fost direcționat în zonă. Într-o primă fază, aeronava a aterizat la Baza Salvamont Prahova de la Cota 1400, de unde a preluat doi salvatori montani prahoveni, echipați special pentru intervenții în abrupt, pe care i-a inserat ulterior prin troliere direct la locul unde se aflau victimele.
Datorită preciziei manevrelor și a coordonării rapide dintre echipajul aerian și salvatorii de la sol, cei doi turiști au fost extrași în siguranță din peretele stâncos și preluați pentru a primi îngrijiri medicale. Reprezentanții Salvamont Prahova, instituție aflată sub coordonarea Consiliului Județean Prahova, au confirmat că misiunea s-a încheiat fără incidente în rândul salvatorilor și au anunțat că vor reveni cu amănunte legate de starea de sănătate a victimelor.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews