Tyson Fury, controversatul boxer britanic, a fost depistat pozitiv la cocaină după un test de urină pe 22 septembrie, a anunțat canalul american de televiziune ESPN, existând posibilitatea de a i se lua titlurile de campion mondial la categoria grea.
Promotorul lui Tyson Fury, Hennessy Sports, a refuzat să comenteze informațiile, dar agenția France Presse reamintește că Fury, campion mondial WBA, WBO și IBO, anunțase pe 23 septembrie că renunță la meciul prevăzut pe 29 octombrie contra ucraineanului Vladimir Kliciko, declarându-se „inapt de luptă din punct de vedere medical”, fără alte precizări.
Primele reacții după ce Tyson Fury a fost depistat pozitiv cu cocaină nu au întârziat să apară. Agentul lui Wladimir Klitschko, Bernd Boente, l-a făcut praf pe britanicul de 28 de ani.
”Dacă este adevărat, Fury este cel mai nedemn campion din istoria categoriei grele. Asta explică multe, dar e ceva teribil pentru box. Este cel mai dezgustător campion din toate timpurile. Nu uitați că asta vine la pachet și cu acele comentarii anti-semite”, a spus agentul.
Sursele ESPN susţin că motivul adevărat pentru care boxerul de 28 de ani a amânat meciul revanşă cu Wladimir Klitschko este pentru că a fost depistat pozitiv în urma unui control anti-doping inopinat efectuat de WADA pe 22 septembrie.
Fury nu a fost depistat cu substanţe care să îi îmbunătăţească performanţele din ring, fiind aşteptată acum finalizarea probelor de urină.
Tyson Fury are 25 de victorii din tot atâtea meciuri disputate la profesioniști, 18 dintre ele obținute înainte de limită.
sursa: agerpres