Bombă de aruncător din al Doilea Război Mondial, încă funcţională, descoperită în timpul lucrărilor de consolidare a unei străzi

Dudau Andreea Valentina
1 Min Read

Bombă de aruncător din al Doilea Război Mondial, în stare de funcționare, descoperită în timpul lucrărilor de consolidare a unei străzi!

O bombă de aruncător de calibru 240 de milimetri, aflată în stare de funcționare și provenită din cel de-al Doilea Război Mondial, a fost descoperită în timpul unor lucrări de consolidare a unei străzi din Oradea, anunță joi dimineață Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor.

Potrivit ISU, miercuri, 30 iulie, pirotehniștii au fost mobilizați pe strada Piatra Craiului din Oradea, după un apel la 112 care semnala găsirea unui obiect suspect.

Ajunși la fața locului, pompierii militari au identificat muniția – o bombă de aruncător de mari dimensiuni, descoperită de un muncitor în timpul lucrărilor rutiere.

„După efectuarea cercetării zonei, echipa pirotehnică a ridicat bomba și a transportat-o în condiții de siguranță, urmând a fi distrusă ulterior printr-o explozie controlată”, au precizat reprezentanții ISU Bihor.

Instituția reamintește populației că, în cazul descoperirii unor muniții neexplodate, acestea nu trebuie atinse sau mutate.

Lucrările trebuie oprite imediat, zona evacuată, iar situația semnalată de urgență prin apel la 112, pentru a permite intervenția specialiștilor.

Share This Article