Blocaj în marile proiecte! Termene strânse și contestațiile pun pe butuci fondurile europene pentru ploieșteni! Situația marilor proiecte de achiziții publice din Ploiești ridică semne de întrebare, iar întârzierea și contestațiile repetate par să pună pe pauză investiții esențiale pentru oraș. Printre cele mai mari proiecte se numără străpungerea Gara de Sud – Gara de Vest, refacerea piețelor din fața gării, achiziția de motoare pentru sistemul de cogenerare al Termo Ploiești, achiziția a 20 de tramvaie noi și reabilitarea a 24 de kilometri de rețea de termoficare.

Procedurile de achiziție, în valoare totală de sute de milioane de lei, sunt întârziate, iar contestațiile repetate depuse la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor transformă întregul calendar într-o cursă contra-cronometru și ne paște un blocaj! Valoarea proiectului de la Gara de Sud – Gara de Vest depășește 93 de milioane de lei, dar contestațiile și termenele strânse fac imposibilă finalizarea rapidă. În cazul achiziției de tramvaie, un ofertant a cerut modificarea condițiilor tehnice, blocând temporar depunerea ofertelor.
Deși unele proiecte sunt deja finalizate la nivel de documentație sau evaluare tehnică, realitatea arată că întârzierile riscă să ducă la pierderea fondurilor europene, așa cum s-a întâmplat în 2023. În plus, transparența în comunicarea procedurilor este discutabilă, iar responsabilitatea pentru gestionarea acestor termene stricte este pusă sub semnul întrebării.
Blocaj în marile proiecte!
Municipalitatea susține că încearcă finalizarea procedurilor până la sfârșitul lunii octombrie și începutul lunii noiembrie, dar presiunea termenele și riscul contestațiilor fac ca perspectivele să fie incerte. În timp ce orașul așteaptă modernizarea infrastructurii și a transportului public, acest blocaj birocratic și problemele în derularea licitațiilor întârzie implementarea proiectelor vitale.
Ploieștiul se află astfel într-o situație critică! Mari investiții sunt puse sub semnul întrebării, iar locuitorii continuă să sufere din cauza infrastructurii nefinalizate, a transportului ineficient și a rețelelor de termoficare învechite. Deși administrația locală vorbește de „aproape de finish”, realitatea indică un ritm lent și vulnerabilitatea fondurilor europene.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.
Foto cu caracter ilustrativ