Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât marţi înscrierea a trei sfinţi în calendarul religios.
În şedinţa de lucru prezidată de Patriarhul Daniel, care a avut loc la data de 4 iulie, au fost trecuți în calendar Sfânta Cuvioasă Casiana Imnografa, Sfântul Ierarh Ioan Maximovici, Sfântul Cuvios Iosif Isihastul, precum şi textele liturgice și icoanele pentru cinstirea acestora.
În aceeaşi şedinţă, sinodalii au hotărât ca în calendarul Bisericii Ortodoxe Române să fie trecută cinstirea icoanei Maicii Domnului „Axion estin”, alături de textele liturgice pentru aceasta.
- Sfânta Cuvioasă Casiana Imnografa (7 septembrie)
Cuvioasa Casiana s-a născut în jurul anului 805, tatăl ei fiind un înalt dregător al Curții împăratului Teofil al Constantinopolului. Născută ca rod al rugăciunii părinților către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, după mulți ani de nerodire, a fost numită, la botez, Icasia (sau Casia) și a primit de mică învățătura creștinească și virtuțile sufletești.
Ajunsă la maturitate și renumită pentru frumusețea, inteligența și noblețea ei, a fost chemată la palatul imperial, alături de celelalte fecioare dintre care împăratul Teofil urma să își aleagă o soție (oferindu-i un măr de aur). Deși o alesese inițial pe Icasia, uimit de istețimea ei, împăratul s-a răzgândit și a dat mărul de aur altei tinere. Atunci, tânăra aflată sub povața Sfântului Cuvios Teodor Studitul (†826), a înțeles că Dumnezeu a ferit-o de ispita slavei deșarte și s-a încredințat cu totul lui Hristos, întemeind o mănăstire de călugărițe la Constantinopol, numită a Icasiei, într-un loc cunoscut drept Xenolofos sau Evdomon (a șaptea colină a Capitalei).
Neclintită în păstrarea dreptei credințe, într-o vreme în care cinstirea Sfintelor Icoane era contestată de împărații bizantini, Sfânta Casiana a purtat de grijă celor prigoniți și a pătimit la rândul ei. Totodată, ea a compus rugăciuni și cântări bisericești, din inspirație dumnezeiască, fiind cea mai cunoscută femeie imnograf și melod din istoria Bizanțului.
După vizita împăratului, Casiana a părăsit cetatea împărătească, împreună cu altă monahie, mergând în Sicilia și de acolo în Creta, stabilindu-se, în cele din urmă, în insula Casos (Kassos), unde s-a nevoit într-o peșteră, numită până azi „a Bătrânei”. Tot acolo a trecut la cele veșnice și a fost înmormântată în raclă de piatră în biserica Maicii Domnului de la Empurio.
- Sfântul Ierarh Ioan Maximovici (2 iulie)
Sfântul Ioan a trăit în cu totul alte vremuri: el s-a născut la data de 4 iunie 1896, pe moşia Adamovka din regiunea Harkov. Născut în familia de nobili ucraineni Maximovici și botezat drept Mihail, a urmat cursurile Şcolii Militare din Poltava și s-a înscris la Facultatea de Drept a Universităţii Imperiale din Harkov, deși era un copil firav, bolnăvicios. În 1921, din cauza războiului civil provocat de bolșevici, a fost evacuat, împreună cu familia, la Belgrad, unde el şi fraţii săi s-au înscris la universitatea din oraş. Mihail a terminat Facultatea de Teologie în anul 1925, vânzând ziare pentru a-și putea câștiga existența, din cauza dificultăților financiare.
În 1926, Mihail a fost tuns în monahism şi hirotonit ierodiacon la mănăstirea Milkovo, dându-i-se numele Ioan, după rudenia sa, Sfântul Ierarh Ioan din Tobolsk (†1715). Tot în 1926, la 21 noiembrie, tânărul Ioan a fost hirotonit preot. A predat religia la Şcoala Sârbă de Stat și a fost profesor şi îndrumător la Seminarul „Sfântul Ioan Teologul” din Bitolia, unde slujea Dumnezeiasca Liturghie în slavonă și greacă. Ierarhii ruși din exil au hotărât, în 1934, ca ieromonahul Ioan să fie hirotonit episcop de Shanghai, în China. În eparhia sa, tânărul ierarh a găsit o enormă catedrală neterminată şi un conflict puternic, căruia trebuia să i se pună capăt.
Ioan a avut însă puterea să refacă unitatea Bisericii locale. A organizat societăţi filantropice şi de binefacere, mai ales pentru copiii săraci şi orfani. Comunitatea Sfântului Ioan s-a refugiat în Insulele Filipine după sosirea comuniștilor la putere, în China, iar în 1949, circa 5.000 de refugiaţi trăiau într-o tabără a Organizaţiei Internaţionale pentru Refugiaţi de pe insula Tubabao din Arhipelagul Filipine.
Vlădica a insistat pentru credincioși și a ajuns până la autoritățile din Washington, obținând aprobarea ca păstoriții săi să fie primiți ca refugiați în Statele Unite. În 1951, Arhiepiscopului Ioan i s-a încredinţat păstorirea Arhiepiscopiei Europei Occidentale a Bisericii Ruse din afara granițelor, cu sediul la Paris şi apoi la Bruxelles. Pe timpul șederii la Paris, a fost apropiat de ortodocșii români și a slujit de mai multe ori la biserica românească Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail, unde erau primiți cu drag și ortodocșii ruși și sârbi, care nu aveau la acea dată un lăcaș de cult propriu. Sfântul Ioan a primit în jurisdicţia sa comunități ortodoxe din Olanda și Franța, îngrijindu-le şi încurajând creşterea lor.
Moaştele Sfântului Ioan au fost descoperite întregi la 13 octombrie 1993 și sunt acum depuse în catedrala închinată Icoanei Maicii Domnului Bucuria tuturor celor necăjiți din San Francisco, unde săvârşesc fără încetare minuni.
- Sfântul Cuvios Iosif Isihastul (28 august)
Cuviosul Părinte Iosif s-a născut pe insula Paros din Marea Egee, în 1897. Odrăslit într-o familie cu mulți copii și cu credință în Dumnezeu, fiu al lui Gheorghe (Kottis) și al Mariei, a primit la Sfântul Botez numele Francisc. Isteț și credincios încă de mic, Francisc a trăit puțină vreme ca mirean și a muncit pentru a-și sprijini familia după moartea tatălui; în scurt timp, prin descoperire dumnezeiască, el a descoperit chemarea vieții monahale. Căutând Părinți încercați în făptuire și în vedere duhovnicească, a venit în Sfântul Munte Athos, unde a rămas, cu statornicie și răbdare, vreme de 38 de ani, nevoindu-se în chip bineplăcut lui Dumnezeu și stăruind în multe osteneli monahale.
A devenid schimonah în anul 1924, primind tunderea în marele și îngerescul chip în peștera Cuviosului Atanasie Athonitul, care aparține de Marea Lavră. A strălucit în nevoințe la Katunakia și la Schiturile Sfântul Vasile și Sfânta Ana Mică, unde și-a întemeiat obștea stabilită până la urmă la Noul Schit, care ține de Mănăstirea Sfântul Pavel.
Descris de teologi drept un Părinte purtător de Dumnezeu, nevoitor luminat de harul Preasfântului Duh și un adevărat Avvă de Pateric din vremurile noastre, „un duhovnicesc general de oști”, Iosif L-a iubit pe Dumnezeu din toată puterea, din tot sufletul și din tot cugetul său și s-a luptat cu asprime din tinerețe să biruiască pe omul cel vechi, cu patimile și poftele lui. Opt ani de nevoință aprigă, nemiloasă, i-au fost necesari pentru a primi darul nestricăcioasei curății sufletești. S-a învrednicit apoi de arătări cerești, fiind dăruit din belșug cu harisma străvederii și a înainte-vederii.
Și-a dat sufletul cu pace la vârsta de 62 de ani, istovit de ostenelile nevoințelor sale și de boli, de durerile trupului, trecând la cele veșnice chiar la praznicul Adormirii Maicii Domnului din anul 1959, în Coliba Buna Vestire de la Noul Schit.
Sursă: Basilica
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.