Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe, Vasile Bănescu, afirmă că atât legea civilă, cât și legea morală, sunt stabilite pentru a fi respectate în beneficiul comunității, inclusiv al celei ecleziale. Declarația vine în urma începerii urmăririi penale a ÎPS Teodosie de către DNA.
„Autoritățile judiciare, ca și cele bisericești, sunt firesc interesate de elucidarea oricărui caz de corupție reală. Sancționarea și combaterea acestui flagel societal, care poate afecta inclusiv Biserica, este în primul rând o datorie morală. Una a cărei împlinire onorează și a cărei neîmplinire dezonorează. Legea civilă și legea morală sunt date pentru a fi respectate spre binele comunității, inclusiv ecleziale”, a spus Vasile Bănescu.
De menționat în acest context că purtătorul de cuvânt al BOR și ÎPS Teodosie au avut în timp mai multe ciocniri în spațiul public.