Dispeceratul Național Salvamont a raportat o activitate intensă în ultimele 24 de ore, echipele de intervenție fiind solicitate să acționeze în numeroase masive muntoase din țară pentru salvarea turiștilor aflați în dificultate
Salvamontiștii români au gestionat un număr de 15 apeluri de urgență, reușind recuperarea și securizarea a 15 persoane. Deși majoritatea intervențiilor s-au finalizat cu succes la fața locului, trei dintre victime au necesitat îngrijiri medicale de specialitate, fiind transportate de urgență la spital cu ajutorul echipajelor SMURD și SAJ.
Cele mai multe solicitări au venit din zonele Maramureș, Sibiu, Bacău și Neamț, însă echipele au fost mobilizate pe întreg arcul carpatic, din Prahova și Dâmbovița până în zonele montane ale Aradului și Bihorului.
Din totalul celor 15 persoane asistate, trei victime au suferit traumatisme sau afecțiuni medicale care au necesitat transportul de urgență la unități spitalicească cu ajutorul ambulanțelor SMURD, SAJ sau al vehiculelor speciale Salvamont.
Prevenția, la fel de importantă ca intervenția
Pe lângă misiunile de salvare, dispeceratul a gestionat și o componentă preventivă semnificativă, oferind informații și sfaturi tehnice pentru 23 de apelanți care s-au interesat de starea traseelor turistice. Reprezentanții Salvamont România subliniază că multe dintre accidentele pe munte pot fi evitate printr-o planificare riguroasă și prin echiparea corespunzătoare.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews