Puțini știu că într-o mică făbricuță din Prahova, se produce o bere artizanală specială, care a ajuns în restaurantele din marile orașe. Deși cei doi tineri care au pus pe picioare această afacere nu sunt din Prahova, au ales să investească aici.
Mai mult, numele berii artizanale, Zăganu, provine tot de la noi. Zăganu e numele unui vârf de munte, de 1817 m, la poalele căruia se află fabrica, dar este și denumirea populară pentru vulturul bărbos, o pasăre extraordinară care trăia în zonă, dar care a dispărut din România din cauza vânatului excesiv.
Microberăria Zăganu din Măneciu Ungureni, a ajuns anul trecut la afaceri de 3,5 mil. lei, în urcare cu 75% faţă de 2015, iar cei doi antreprenori care deţin businessul vor să continue dezvoltarea brandului în mai multe oraşe din ţară. Un alt plan este deschiderea în Capitală a unui bar în care să vândă bere artizanală, în special românească.
„Suntem prezenţi în circa 300 de puncte de vânzare din retail şi HoReCa, dintre care 100 doar în Bucureşti. Suntem însă şi în marile oraşe din ţară, precum Constanţa, Cluj sau Timişoara“, spune Laurenţiu Bănescu, co-fondatorul companiei. El a lucrat anterior mai bine de un deceniu în multinaţionale precum Coca-Cola, Red Bull, Henkel sau Carlsberg. Prima lui încercare antreprenorială a fost un Wine Bar în Capitală în 2008 împreună cu alţi câţiva prieteni.
În urmă cu circa trei ani Laurenţiu Bănescu (35 de ani) şi Alexandru Geamănu (38 de ani) au pornit la drum cu actualul proiect, o microberărie aflată la 120 de kilometri de Bucureşti. Cu experienţă de aproape 15 ani în publicitate, Geamănu a lucrat pentru companii precum Saatchi & Saatchi, Mercury 360 sau D’Arcy. Aceasta din urmă a fost o „şcoală“ pentru publicitarii din România, fiind una dintre cele mai importante agenţii de la începuturile pieţei de publicitate din România.
Sursa: zf.ro