Echipa BBA CSM Petrolul Ploiești U14 a încheiat sezonul pe un onorabil loc 5 la Turneul Final de la Oradea, după ce a obținut patru victorii și trei înfrângeri într-o competiție acerbă.
Formația antrenată de Ignacio Benitez și Iulian Orbeanu a câștigat duelul pentru locul 5 cu ABC Leii București, scor 97-50, într-un meci dominat de pivotul Chiemerie Emmanuel Nnamchi. Acesta a fost desemnat „cel mai bun marcator”, „cel mai bun recuperator” și a fost inclus în „cel mai bun 5” al turneului, impresionând cu medii de 27,6 puncte și 18,67 recuperări pe meci.
Campioana națională a categoriei a fost CSM Oradea, care a învins în finală formația Slam București.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.