Bătrână transportată la spital cu arsuri pe jumătate din corp, după ce locuința sa a luat foc

Dudau Andreea Valentina
1 Min Read

O bătrână de 70 de ani din Medgidia, județul Constanța, a fost transportată vineri la spital, după ce locuința sa a fost cuprinsă de un incendiu/ Victima a suferit arsuri pe aproximativ jumătate din suprafața corpului!

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au anunțat că pompierii au fost alertați vineri în legătură cu incendiul produs la o casă din Medgidia și au intervenit cu două autospeciale de stingere.

Bătrâna a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță și transportată inițial la Spitalul din Medgidia, unde a fost intubată. Ulterior, un echipaj SMURD a preluat-o pentru transferul la Spitalul Județean Constanța.

Pompierii au reușit să stingă flăcările, dar casa a fost distrusă pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. În timpul intervenției, echipele au scos din locuință două butelii pentru a preveni riscuri suplimentare.

Mai multe ştiri pe republikanews.ro

Share This Article