/ sursă foto Telegraf

Joi, polițiștii Secției 1 Poliție Craiova au fost sesizați de o bătrână care a reclamat că a fost contactată telefonic de o persoană necunoscută, un bărbat ce s-a prezentat drept medicul nurorii sale pentru a-i cere bani!

Acesta i-a comunicat că nurora ar fi suferit leziuni la coloană și i-a solicitat suma de 20.000 de lei pentru o intervenție chirurgicală.

În timpul convorbirii, la domiciliul femeii s-a prezentat un alt bărbat necunoscut, care s-a recomandat a fi angajat al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate Dolj, pentru a ridica banii solicitați. După primirea banilor, acesta a plecat într-o direcție necunoscută.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru înșelăciune. Cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, la 25 iulie a.c., a fost prins și identificat în Craiova un tânăr de 28 de ani, din municipiul Medgidia, județul Constanța, suspectat de comiterea faptei.

În timpul audierii, tânărul și-a recunoscut vina și a restituit întreaga sumă de 20.000 de lei persoanei păgubite, cei doi ajungând la o împăcare.

Pentru a preveni să deveniți victime ale înșelăciunilor, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj recomandă:

  • Nu răspundeți apelurilor telefonice nesolicitate care solicită informații sensibile sau transferuri de bani!
  • Verificați orice informație primită contactând direct instituțiile oficiale implicate!
  • Nu transferați bani în conturi neoficiale sau suspecte!
  • Dacă aveți suspiciuni, contactați imediat autoritățile competente (poliție, bancă etc.).