Detalii din ancheta triplului omor din Târgu Jiu! Bătrâna găsită moartă alături de cei doi nepoți obținuse un ordin de protecție împotriva fiicei cu doar o zi înainte de tragedie
Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a oferit clarificări importante în cazul descoperirii șocante de miercuri seară, dintr-un apartament din Târgu Jiu, unde o femeie de 83 de ani și nepoții ei de 39 și 40 de ani au fost găsiți decedați, cu urme de violență pe corp. Cu doar o zi înainte de a fi găsită fără suflare, bătrâna ceruse ajutorul autorităților din cauza comportamentului agresiv al fiicei sale.
Potrivit polițiștilor, victima s-a prezentat marți la sediul Poliției Municipiului Târgu Jiu, însoțită de președintele asociației de proprietari. Aceasta a reclamat că este amenințată și agresată în mod repetat de fiica sa, în vârstă de 62 de ani, cu care împărțea locuința.
Oamenii legii au întocmit imediat un dosar penal pentru violență în familie și amenințare și au emis un ordin de protecție provizoriu. Femeia de 62 de ani a fost evacuată din apartament, părăsind locația pentru a locui la o altă adresă din oraș, pe strada Aurel Vlaicu, unde a fost luată în evidență de polițiști. Din cauza faptului că bătrâna a motivat că nu se pricepe la tehnologie, s-a decis ca ordinul de protecție să fie emis fără monitorizare electronică (brățară de GPS).
În cadrul audierilor de marți, polițiștii au chestionat-o pe femeia de 83 de ani și cu privire la relația pe care o avea cu cei doi nepoți ai săi. Bătrâna a declarat atunci că nu are conflicte majore cu ei, menționând doar că nepotul de 39 de ani îi adresase cuvinte jignitoare în urmă cu aproximativ două luni.
Deoarece evaluarea de risc realizată atunci nu a indicat un pericol iminent, iar victima nu a dorit un ordin de protecție împotriva nepotului și nici nu a depus plângere penală, polițiștii i-au înmânat o cerere tipizată în cazul în care ar fi vrut să se adreseze instanței. IPJ Gorj a subliniat că nu existau înregistrări sau sesizări anterioare privind fapte de violență fizică între bătrână și nepoții ei.
Alerta a fost dată miercuri seară tot de către reprezentantul asociației de locatari de pe strada Olari, îngrijorat de faptul că femeia de 83 de ani nu mai putea fi contactată. Polițiștii și pompierii sosiți la fața locului au forțat ușa apartamentului și au descoperit cele trei cadavre, toate prezentând urme vizibile de violență.
Cercetările au fost preluate de o echipă operativă complexă, formată din polițiști de investigații criminale, criminaliști și un procuror competent, care încearcă să stabilească dinamica exactă a evenimentelor și cine se face vinovat de cele trei decese.
Mai multe știri pe republikanews.ro