Bătaie violentă în toiul nopții! Opt bărbați au ajuns în fața anchetatorilor

Erika Stoica
2 Min Read

Bătaie violentă în toiul nopții! Opt bărbați au ajuns în fața anchetatorilor.

Scandal de proporții în localitatea Racovița, unde opt bărbați, cu vârste între 22 și 51 de ani, sunt cercetați după o încăierare violentă care a avut loc în timpul nopții. Doi dintre participanți au fost răniți, iar scandalul ar fi provocat panică în rândul oamenilor din zonă.

Bătaie violentă în toiul nopții! Opt bărbați au ajuns în fața anchetatorilor

Bătaie violentă în toiul nopții! Incidentul s-a produs în noaptea de 5 august, în jurul orei 00:30. Potrivit anchetatorilor, cei opt bărbați s-ar fi luat la bătaie și s-ar fi lovit reciproc, inclusiv cu obiecte contondente.

În urma altercației, două persoane au suferit leziuni. Polițiștii spun că scandalul a tulburat grav liniștea publică și a creat o stare de teamă printre oamenii aflați în apropiere.

Ancheta a dus și la descinderi. Polițiștii, sprijiniți de luptători din cadrul Serviciilor pentru Acțiuni Speciale din Dâmbovița, Ilfov, Giurgiu și București, precum și de jandarmi, au efectuat șase percheziții domiciliare în Racovița.

În perioada 9–13 august, toți cei opt bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore.

Șase dintre ei, cu vârste între 26 și 51 de ani, au ajuns în fața magistraților pe 10 august și au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.

Vineri, 14 august, au fost prezentate instanței și ultimele două persoane. Un bărbat de 22 de ani a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, în timp ce un altul, de 40 de ani, a fost plasat în arest la domiciliu pentru aceeași perioadă.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs scandalul.

Mai multe  știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article