Fostul președinte se luptă acum cu DNA și oferă declarații neașteptate cu privire la televiziunea care l-a tocat ani la rând.
„Ce s-a întâmplat cu sediul Antenei 3 a fost un alt abuz, dar exclud să vorbesc despre Voiculescu. Eu le-aș dori să vândă cu 60 de milioane terenul lui Voiculescu. Aici se vede câte înscenări se fac. Se umflă sumele de specialist, de evaluatorul DNA. Niciun om politic nu are curaj să spună nimic despre aceste evaluări”, a afirmat Băsescu, la România Tv.
Trustul Intact a fost evacuat anul trecut din sediul din Băneasa, în urma deciziei din dosarul ICA, în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare.