Un bărbat de 47 de ani, din judeţul Arad, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de tentativă de omor, după ce ar fi atacat cu un cuțit un alt bărbat care l-ar fi provocat. Incidentul violent a avut loc în seara zilei de 16 aprilie, în jurul orei 20:30.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, între cei doi a izbucnit un conflict care a degenerat rapid. Agresorul l-a înjunghiat pe celălalt bărbat în zona feței și a gâtului, provocându-i răni grave ce au necesitat între 14 și 16 zile de îngrijiri medicale. Totul s-a petrecut atât în interiorul locuinței agresorului, cât și în fața casei victimei.
La solicitarea procurorilor, Tribunalul Arad a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu 17 aprilie. Cazul este anchetat în continuare, procurorii încercând să stabilească toate circumstanțele în care a avut loc agresiunea.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.