Featured Video Play Icon

Barbatul de 33 de ani, din Ploiesti, care si-a injunghiat fratele, luni seara, in dreptul garii de sud din oras a fost prins miercuri-dimineata de catre politisti. Acesta se afla la locuinta concubinei sale. Dupa ce a fost saltat barbatul a fost dus in fata anchetatorilor pentru a da explicatii cu privire la faptele sale.

Inca de luni-seara, de cand barbatul de 33 de ani si-a injungiat fratele, iar ulterior s-a facut nevazut, politistii din Ploiesti au pornit in cautarea lui. Asa cum familia, care a fost de fata la incident, nu a vrut sa dea declaratii cu privire la modul exact in care s-a petrecut evenimentul, nici despre locul in care s-ar fi putut afla barbatul nu a dat detalii. Insa oamenii legii au mers pe mai multe piste si astfel au aflat locul in care se ascundea. Potrivit unor surse bărbatul a fost găsit în casa concubinei sale din Ploiești. Odată ce a dat piept cu polițiștii bărbatul a continuat să susțină aceeași variantă explicată anchetatorilor și de către fratele pe care l-a înjunghiat. Mai exact că între el și tanarul de 21 de ani nu a avut loc decât o mică discuție în contradictoriu, iar ca rana suferită de fratele său a survenit in urma unei cazaturi, moment in care s-a lovit intr-un ciob.  Potrivit unor surse se pare că agresorul nu este la prima abatere în fața legii. El ar mai fi vizat de un dosar penal pentru tâlhărie. Acesta a fost audiat și ulterior retinut. Tot miercuri a fost dus in fata instantei pentru luarea unei masuri pe numele sau. In urma incidentului victima a fost dusă de urgență la spital, unde medicii au decis să meargă direct cu ea în sala de operație. Pentru ca rana fost una extrem de serioasă si i-a pus viața în pericol încadrarea faptei din dosarul deschis in cauza a fost schimbata in vatamare corporala, cu punerea vietii in pericol.

By Costin