Bărbat reţinut după ce a ucis câinele unui consătean cu o lovitură de bâtă

Dudau Andreea Valentina
1 Min Read

Un bărbat în vârstă de 23 de ani, din comuna Tarcea, județul Bihor, a fost reținut de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, fiind cercetat pentru uciderea cu intenție a unui animal!

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, măsura reținerii pentru 24 de ore a fost dispusă în data de 8 ianuarie, în urma investigațiilor efectuate și a probelor administrate, tânărul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Bihor.

Din cercetările polițiștilor a reieșit că, în data de 5 ianuarie, în jurul orei 12.00, bărbatul ar fi lovit cu o bâtă, în zona abdominală, un câine ciobănesc de talie medie, în vârstă de patru ani, care aparținea unui localnic.

Incidentul s-ar fi petrecut pe o pășune din localitatea Tarcea, în timp ce tânărul se deplasa cu o căruță. În urma loviturii, animalul a murit.

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor continuă cercetările în acest caz, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, pentru stabilirea întregii activități infracționale a bărbatului, a precizat IPJ Bihor.

Mai multe ştiri pe republikanews.ro

Share This Article