Un bărbat de 55 de ani din municipiul Ploiești a alertat autoritățile marți seară, după ce a sunat la 112 și a anunțat că intenționează să arunce în aer blocul în care locuiește/ Incidentul s-a produs pe strada Mihai Eminescu!
La fața locului au intervenit polițiștii Secției 4, care l-au găsit pe bărbat în stare avansată de ebrietate. Acesta a refuzat să deschidă ușa locuinței și a devenit agresiv, adresând injurii forțelor de ordine.
La scurt timp, individul a aruncat diluant pe ușa apartamentului și a folosit o brichetă pentru a provoca un incendiu.
În urma escaladării situației, luptătorii Serviciului de Acțiuni Speciale au fost chemați în sprijin și au pătruns în locuință, reușind să îl imobilizeze pe bărbat. Acesta a fost transportat ulterior la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Ploiești.
Pompierii ISU Prahova au intervenit rapid pentru stingerea incendiului, evitând astfel evacuarea blocului. Potrivit autorităților, bărbatul nu se află la prima abatere de acest fel, el mai amenințând în trecut că va da foc imobilului.
Pentru faptele sale, acesta a fost sancționat contravențional cu 8.000 de lei, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru distrugere prin incendiere.
Mai multe ştiri pe republikanews.ro