Bărbat reținut după ce a încălcat interdicțiile impuse prin ordinul de protecție

Erika Stoica
2 Min Read

Polițiștii din cadrul Secției nr.1 de Poliție Ploiești au intervenit într-un caz de încălcare a ordinului de protecție, după ce o femeie în vârstă de 53 de ani a sesizat autoritățile că fostul iubit, în vârstă de 50 de ani, a încălcat prevederile legale, prezentandu-se la unitatea medicală în care aceasta era internată.

În urma sesizării, polițiștii au efectuat deplasarea la unitatea medicală în cauză, unde au identificat apelanta. Din verificări, s-a constatat că pe numele bărbatului în cauză, Judecătoria Ploiești emisese un ordin de protecție la începutul lunii august a anului 2023, cu o valabilitate de 6 luni.

Bărbatul nu a fost găsit la fața locului la momentul sosirii polițiștilor, dar a fost depistat în urma verificărilor ulterioare și condus la sediul unității de poliție în vederea audierii. În consecință, s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, urmand ca astăzi să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

Dosarul penal deschis în această cauză vizează infracțiunea de nerespectare a măsurilor privind ordinul de protecție, iar cercetările sunt continuate de către polițiști pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs încălcarea prevederilor legale.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV

Share This Article
Niciun comentariu