Bărbat din Cluj, trimis în judecată pentru promovarea fascismului și instigare la violență!
Procurorii din Cluj au trimis în judecată un bărbat, în stare de libertate, după ce a postat pe TikTok un videoclip în care îndemna la revolte sociale și la forme extreme de protest imediat după anularea alegerilor prezidențiale din 2024.
De asemenea, acesta a publicat pe Facebook simboluri legionare, o fotografie cu Ion Antonescu și Corneliu Zelea Codreanu, precum și două imagini în care mai multe persoane realizează salutul nazist, însoțite de steaguri cu simboluri legionare, precum crucea celtică.
La 7 decembrie, bărbatul a postat pe fotografia de copertă a profilului său un steag verde cu sigla grupării „Mişcarea Legionară” (cunoscută și ca „Garda de Fier” sau „Legiunea Arhanghelului Mihail”), promovând intenționat simboluri fasciste și legionare.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, acesta este cercetat pentru instigare publică, confecționarea, vânzarea și răspândirea de simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, promovarea cultului persoanelor vinovate de crime împotriva umanității și război, precum și pentru promovarea publică a ideilor și doctrinei fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Turda pentru continuarea procedurilor judiciare.
Mai multe ştiri pe republikanews.ro