Un bărbat de 48 de ani a fost găsit mort, duminică, la o fermă din comuna Vorniceni, județul Botoșani, prezentând leziuni la cap!
O persoană suspectată de comiterea faptei se află în custodia polițiștilor.
„Astăzi, 23 noiembrie 2025, polițiștii Secției nr. 9 Vlăsinești au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 48 de ani, din comuna Vorniceni, a fost găsit decedat la o fermă din aceeași localitate. La fața locului, sesizarea s-a confirmat, victima având leziuni în zona capului”, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.
Cercetările sunt coordonate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, într-un dosar de omor.
Mai multe ştiri pe republikanews.ro