Un tânăr de 22 de ani din județul Teleorman, cunoscut polițiștilor locali pentru că obișnuiește să conducă fără permis, a avariat o autospecială a Poliției în încercarea de a evita controlul!
După ce a realizat că nu poate părăsi zona cu mașina, a abandonat vehiculul și a fugit, fiind prins și reținut după o urmărire prin curțile localnicilor și două focuri de armă trase de polițiști. Incidentul a avut loc joi seara, 14 august.
„În jurul orei 18.20, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu și interveneau la un eveniment în comuna Gălăteni, polițiștii din cadrul Poliției orașului Videle au observat un autoturism condus de un bărbat despre care se știa că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a transmis, vineri, Poliția Județeană Teleorman.
Conform sursei citate, polițiștii au făcut semnal regulamentar de oprire, iar conducătorul auto a oprit pentru scurt timp, apoi a încercat să se îndepărteze, manevrând autoturismul înapoi pentru a evita controlul.
În această manevră, mașina bărbatului fără permis a lovit autospeciala de poliție condusă de un agent din Compartimentul Rutier Videle.
După impact, tânărul a abandonat vehiculul și a fugit prin curțile locuințelor din zonă. Polițiștii l-au urmărit, somându-l cu două focuri de armă.
Fugarul, din comuna Gălăteni, a fost imobilizat și testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Testarea pentru consum de substanțe interzise a fost negativă.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat pentru mai multe infracțiuni.