Bărbat arestat preventiv pentru trafic de droguri de mare risc, după un flagrant cu 280 de grame de cocaină la Drobeta-Turnu Severin

Constantin Corina
2 Min Read
Sursa foto: politiaromana.ro

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, împreună cu procurorii Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Mehedinți, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 36 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.

Din probatoriul administrat a rezultat că, pe parcursul lunii ianuarie 2026, suspectul ar fi deținut și ar fi oferit cu titlu gratuit cocaină, substanță încadrată în categoria drogurilor de mare risc.

În seara zilei de 13 ianuarie 2026, bărbatul a fost prins în flagrant delict în municipiul Drobeta-Turnu Severin, în timp ce ar fi comercializat aproximativ 280 de grame de cocaină, pentru suma de 12.000 de euro. În aceeași zi, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Mehedinți au dispus reținerea acestuia. Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalul Mehedinți a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova și al jandarmilor din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Județean Mehedinți.

Autoritățile precizează că, pe tot parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Share This Article