Patru cadavre au fost descoperite în râul Sena, în apropiere de Paris, iar pentru două dintre ele anchetatorii au identificat semne clare de crimă/ La o săptămână de la găsirea trupurilor, un bărbat a fost reținut și este cercetat în acest caz!
Cadavrele a patru bărbați au fost scoase din apă pe 13 august, în Choisy-le-Roi, un oraș din departamentul Val-de-Marne, situat la sud de Paris. Descoperirea a fost făcută de un navetist care a observat un cadavru plutind în râu.
Polițiștii și echipa fluvială au intervenit rapid: primul cadavru a fost recuperat imediat, al doilea a fost găsit lângă mal, al treilea prins în crengi, iar al patrulea plutind în derivă.
Potrivit unei surse apropiate anchetei, trei dintre bărbați erau de origine africană, iar unul de origine nord-africană.
Primul cadavru, aflat în apă de puțin timp, a fost identificat ca aparținând unui bărbat de 40 de ani din zonă, în timp ce celelalte trei erau într-o stare avansată de descompunere.
Trei dintre victime erau complet îmbrăcate, iar al patrulea era gol.
Una dintre persoane fusese strangulată, iar alta prezenta semne de violență; detalii despre celelalte două victime nu au fost făcute publice.
În această dimineață, poliția a arestat un suspect algerian, în vârstă de 24 de ani, considerat implicat în moartea celor patru bărbați.