Bani mai mulți pentru viață independentă! Statul oferă sprijin financiar consistent persoanelor cu dizabilități
Persoanele cu dizabilități care aleg să iasă din centrele rezidențiale și să trăiască în comunitate primescBani mai mulți pentru viață independentă, după schimbările aduse de Guvern la finalul anului trecut. Noile reguli sunt gândite să facă tranziția mai ușoară și mai sigură pentru cei care vor să ducă o viață independentă.
Bani mai mulți pentru viață independentă! Statul oferă sprijin financiar consistent persoanelor cu dizabilități
Concret, statul oferă o indemnizație lunară pentru locuire în valoare de un salariu minim brut pe țară, adică 4.050 de lei. Acești bani sunt destinați persoanelor cu dizabilități încadrate în grad grav, accentuat sau mediu care părăsesc centrele publice și se mută pe cont propriu. Suma poate fi folosită pentru chirie, utilități și alte cheltuieli necesare traiului zilnic.
Pe lângă acest sprijin, apare și un ajutor de tranziție, care poate ajunge până la două salarii minime brute. Banii sunt acordați pentru cheltuieli legate de mutare, adaptarea la noul stil de viață și pentru situații neprevăzute apărute în primul an după plecarea din centru. Toate aceste forme de sprijin sunt acordate doar după evaluarea nevoilor fiecărei persoane.
Bani mai mulți pentru viață independentă!
Există și o măsură specială pentru cei care părăsesc centrele rezidențiale până la 30 iunie 2026. Aceștia pot primi, timp de doi ani, finanțarea echivalentă costurilor din centrul în care au locuit, indiferent dacă aleg servicii asistate sau viața independentă în comunitate.
Plata acestor sume este gestionată de direcțiile de asistență socială din județe și din București, iar finanțarea vine din bugetul de stat sau din fonduri externe. Autoritățile spun că scopul principal este ca persoanele cu dizabilități să nu mai fie dependente de instituții și să aibă șanse reale la o viață normală, în mijlocul comunității.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.