sursă foto spynews

Un băiat de nouă ani a fost scos inconștient, joi seară, dintr-o piscină din județul Olt/ Persoanele aflate la fața locului au început imediat manevrele de resuscitare, deoarece copilul era în stop cardio-respirator!

Echipajele medicale au continuat resuscitarea timp de aproximativ o oră, până când băiatul și-a recăpătat activitatea cardiacă.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt a precizat că intervenția a avut loc în orașul Potcoava, unde au fost mobilizate echipajele SMURD Scornicești și două ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță Olt, dintre care una cu medic.

Copilul a fost transportat inițial la UPU Slatina în stare de inconștiență, apoi transferat la UPU Craiova pentru continuarea îngrijirilor de specialitate.