Băiatul de șapte ani dispărut după ce a plecat în pădure, în apropiere de localitatea Bicaz-Chei, județul Neamț, a fost găsit duminică într-o zonă greu accesibilă!
Potrivit IPJ Neamț, după sesizarea dispariției, au fost formate echipe complexe de căutare, alcătuite din membri ai IPJ Neamț, IJJ Neamț, ISU Neamț, IGAV, Poliția de Frontieră, Salvamont, Ocoale Silvice, Asociația 4×4 și voluntari locali.
Căutările au continuat neîntrerupt și pe parcursul nopții.
„Astăzi, 20 iulie, în jurul orei 10:15, minorul a fost găsit în zona împădurită a localității Bicaz-Chei, într-un loc greu accesibil, aproape de un pârâu, fără a fi victima vreunei infracțiuni”, au transmis reprezentanții IPJ Neamț.
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Bicaz fuseseră sesizați sâmbătă seară de o femeie din Bicaz-Chei, care a anunțat că, în aceeași zi, în jurul orei 12:00-13:00, fiul său de 7 ani a plecat de acasă spre zona împădurită și nu s-a mai întors.