O avocată din cadrul Baroului Prahova a fost reținută de procurorii Parchetului de lângă Curtea de Apel Ploiești sub acuzația de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Procurorii afirmă că femeia a achiziționat de pe o platformă comercială online o armă TIR, neletală, supusă autorizării în România, fără a o declara. În domiciliul avocatei, anchetatorii au găsit alte trei arme, pe care femeia le cumpărase „cu unicul scop” de a le da copiilor ei de 7, respectiv 10 ani și care erau ținute șa îndemâna acestora. Potrivit datelor din anchetă, fiul cel mare al femeii folosea pentru a împușca păsări.
„În cauză, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpata P.E.D. – avocat în cadrul Baroului Prahova (…). În fapt s-a reţinut că inculpata a achiziţionat fără drept prin intermediul platformei (…), de la o persoană juridică din Polonia, o armă neletală de tir sportiv cu aer comprimat, calibru 4.5 mm, supusă autorizării conform legislaţiei române şi care a fost introdusă fără drept în România prin intermediul unei firme de curierat la începutul lunii februarie 2023, armă pe care a deţinut-o fără drept până în data de 06.07.2023”, informează, vineri, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.