Meteorologii au emis o atenționare de tip Cod Galben pentru ziua de miercuri 4 iunie, valabilă între orele 12:00 și 23:00. Sunt așteptate fenomene de instabilitate atmosferică accentuată în mai multe regiuni ale țării.
Zonele cele mai afectate vor fi vestul Moldovei, nordul Munteniei, dar și zona Carpaților Orientali și Meridionali. În aceste regiuni se vor semnala averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale de până la 70 km/h, vijelii și, local, grindină.
Cantitățile de apă pot ajunge la 20–25 de litri pe metru pătrat, iar în unele locuri pot depăși chiar 40 l/mp, într-un timp foarte scurt.
Meteorologii avertizează că astfel de fenomene pot apărea, izolat, și în alte regiuni ale țării. Populația este sfătuită să evite deplasările inutile în timpul furtunilor, să nu se adăpostească sub copaci și să ia măsuri pentru protejarea bunurilor.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook