Primăriile de sector din București au anunțat, miercuri seară, că sunt pregătite să intervină în contextul avertizării meteorologice de cod galben, care vizează ninsori și posibila formare a poleiului!
În Sectorul 6, autoritățile au început deja împrăștierea materialului antiderapant pe poduri, în zonele în pantă, pe bulevarde și pe principalele artere de circulație.
Reprezentanții Primăriei Sector 3 au transmis, pe Facebook, că echipele sunt mobilizate pe teren și poziționate în 12 puncte fixe, fiind pregătite să intervină rapid în zonele cu risc, precum podurile și rampele.
Deocamdată, utilajele se află în așteptare, deoarece situația nu impune încă aplicarea materialului antiderapant. Condițiile din teren sunt evaluate permanent, iar situația este monitorizată continuu din dispecerat.
La rândul lor, oficialii Primăriei Sector 2 au precizat că cinci autospeciale de control și monitorizare patrulează constant pentru a verifica starea carosabilului. Temperaturile scăzute și fenomenele meteo specifice sezonului mențin autoritățile în stare de alertă, pentru a putea interveni prompt ori de câte ori va fi necesar.
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat tot pe Facebook că utilajele sunt pregătite de intervenție, avertizând că ploaia începe să se transforme în lapoviță, iar scăderea temperaturilor favorizează apariția poleiului.
În acest context, echipele sunt deja în dispozitiv și vor acționa imediat ce situația o va impune.
În Sectorul 6, autoritățile locale au informat că se intervine preventiv în mai multe zone ale sectorului.
Potrivit mesajului publicat pe pagina instituției, material antiderapant este împrăștiat pe poduri, în pante, pe bulevarde și pe străzile principale, pentru a preveni producerea accidentelor, în condițiile unui cod galben de precipitații mixte, intensificări ale vântului de până la 60 km/h și risc de polei.
Reprezentanții Primăriei Sector 6 au mai precizat că, după finalizarea intervențiilor preventive, echipele de la Salubrizare vor rămâne cu utilajele în punctele fixe din sector, gata să intervină din nou dacă situația o va impune.
Potrivit meteorologilor, 19 județe din Dobrogea, Oltenia, Muntenia și sudul Banatului, precum și Capitala, se află sub cod galben de vânt puternic, ninsori viscolite, strat de zăpadă și polei. În București, ninsorile sunt așteptate să înceapă miercuri seară.

Mai multe ştiri pe republikanews.ro