logo
RNTV Live

Avem zăpadă de Crăciun? Află cum va fi vremea!

Avem zăpadă de Crăciun? Află cum va fi vremea!
Mihai Constantinescu

Scoatem sau nu sănuiţele de Crăciun? Meteorologii anunță că în următoare a perioadă vor fi câteva zile geroase, cu o medie a temperaturilor de -15 grade Celsius. De asemenea, există posibilitate de precipitații pe 19 și 20 decembrie și între 23 și 25 decembrie.

În DOBROGEA vor fi precipitații în jurul datelor 16 şi 20 decembrie, dar şi în restul intervalului până la Crăciun. Noaptea se vor înregistra până la -6 grade Celsius

În MUNTENIA, după scăderea accentuată a valorilor termice diurne din primele două zile de la medii în jurul a 9 grade, până spre 0…1 grad, acestea vor marca o uşoară creştere până la valori, în medie, de 2…3 grade, iar până la sfârşitul intervalului variaţiile vor fi nesemnificative. Minimele termice vor fi negative şi vor varia uşor de la medii de -8…-7 grade în jurul datelor de 17 şi 18 decembrie, la medii de -6…-5 grade în restul intervalului.

Vor fi precipitații în zilele de 15, 19 şi 20 decembrie, dar şi în restul intervalului, mai ales în a doua săptămână, se menţin condiţiile de apariţie a acestora.

În OLTENIA,minimele termice vor fi negative şi vor varia uşor de la medii de -8…-7 grade în jurul datelor de 15 şi 18 decembrie, la medii de -6…-5 grade în restul intervalului. Vor fi precipitații în jurul datei de24 decembrie, iar în restul intervalului condiţiile de apariţie a acestora vor fi reduse.

Pentru MARAMUREŞ, meteorologii anunţă că, minimele nocturne se vor situa pe tot parcursul intervalului de prognoză mult sub pragul de îngheț, cu valori medii de aproximativ -9…-7 grade, dar în noaptea de 17-19 decembrie va fi ger, media regională situându-se sub -10 grade.

Cu excepția intervalului 16-18 decembrie precipitațiile vor fi prezente în fiecare zi, dar mai ales pe 19 decembrie, respectiv în intervalul 23-25 decembrie, acestea se vor semnala pe arii relativ extinse și vor fi posibil mai însemnate cantitativ.

În  BANAT probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată în jurul datelor  19 – 20 decembrie şi 23 – 25 decembrie.

În TRANSILVANIA probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată în intervalul 15 – 16 decembrie, dar şi pe parcursul celei de-a doua săptămâni de prognoză Temperaturile minime vor caracteriza o vreme deosebit de rece pentru această perioadă, cu o medie de – 9….-7 grade, mai scăzută spre -15…-13 grade, în cursul nopţilor din intervalul 17-19 decembrie

Cât despre zona de MUNTE, vor fi precipitații pe arii relativ extinse şi posibil mai însemnate cantitativ în jurul datelor de 15, 20 şi 24 decembrie, dar şi în restul intervalului, însă pe spaţii mai mici şi în general slabe. Valorile termice nocturne vor varia de la medii de -14…-12 grade în prima săptămână, la medii de – 9…-7 grade în a doua săptămână

 

sursa grett news

foto cu caracter ilustrativ

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor