Sportivii secţiei de patinaj viteză a CSM Ploieşti au participat, la finalul săptămânii trecute, in Germania, la Campionatul Naţional de Sprint pentru Seniori Open – Ediţia 2023. De la aceasta competitie s-au intors cu trei titluri de vicecampion şi o medalie de bronz.
Medaliile de argint au fost cucerite de Eduard Niţu, care a ocupat poziţia secundă atât la 500 metri, cât şi la 1000 metri şi, implicit, în clasamentul general, iar cea de bronz i-a revenit lui Sebastian Mihalache, în cursa de 500 metri. El a venit pe 5 la 1000 de metri, astfel că a fost pe 4 în clasamentul general.
Tot în weekend, s-a desfăşurat şi Concurusl ISU Development şi Frillensee Cup, la care CSM Ploieşti a fost reprezentat de Vlad Popa, Yanis Şoptăreanu şi Ioana Stan.
Sportivii seniori se află în pregătire în Germania încă de la începutul lunii octombrie, iar pe parcursul lunii trecute au participat la alte două competiţii importante găzduite de „Max Aicher Arena”, din Inzell.
Secţia de patinaj viteză a CSM Ploieşti activează în parteneriat cu CSM Sibiu.