Peste 120 de familii dintr-un bloc situat în Sectorul 2 al Capitalei au rămas fără gaze naturale vineri seară, în urma unui incident produs la instalația comună de utilizare!
Distrigaz Sud Rețele a anunțat sistarea preventivă a alimentării pentru imobilul din Aleea Pantelimon nr. 20 (bloc 9, scara A), măsura fiind necesară pentru a garanta siguranța celor 124 de clienți casnici afectați.
Deoarece defecțiunea a apărut la instalația de utilizare, care se află în responsabilitatea locatarilor și nu a furnizorului, remedierea trebuie realizată de o firmă autorizată de ANRE, contractată de asociația de proprietari.
Conform legislației, alimentarea cu gaze va putea fi reluată de Distrigaz Sud Rețele doar după ce clienții vor prezenta documentele justificative care să ateste că defecțiunile au fost remediate și că a fost efectuată revizia tehnică a instalației.
Compania reamintește că, după restabilirea serviciului, în cazul în care se simte miros de gaz, consumatorii trebuie să sune imediat la numerele de urgență (021 9281, 031 9031 sau 0800 877 778).
Ca măsuri de siguranță imediată, locatarii sunt sfătuiți să aerisească încăperile, să evite producerea oricăror scântei, să nu acționeze întrerupătoarele electrice și să închidă robineții de alimentare.
Mai multe ştiri pe republikanews.ro