O nouă contestație pe tronsonul 3 al Autostrăzii A7 Ploiești – Buzău a fost admisă de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC)!
Astfel, respectivul tronson rămâne singurul din PNRR rămas fără contract semnat. Un „eșec răsunător”, potrivit unui fost secretar de stat, care spune că întârzierile uriașe ne vor da „tot mai puține șanse să atragem banii europeni din PNRR”.
„Nou eșec răsunător pe Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor CNSC a admis încă o contestație pe tronsonul 3. Este al treilea câștigător anunțat de CNAIR și invalidat în instanță în 2 ani!” scrie Horațiu Cosma, secretar de stat în mandatul lui Cătălin Drulă la Transporturi.
Acesta face referire la faptul că licitațiile pentru cele 3 tronsoane ale Autostrăzii A7 dintre Ploiești și Buzău au fost lansate încă din iunie 2021, iar de atunci doar primele două loturi, unde oricum lucrările se mișcă greu, sunt contractate în prezent: „După jumătate din termenul contractual, au ajuns la circa 15% stadiu în teren”.
Singurul tronson fără contract a rămas mult în urmă:
- „În tot acest timp, cel de-al treilea tronson ce ocolește Municipiul Buzău s-a împotmolit complet în mandatul lui Sorin Grindeanu. Despre istoria acestei licitații s-ar putea scrie o carte cu titlul ”Așa nu”.
- În februarie 2022 Grindeanu a anunțat primul câștigător al licitației. În aprilie 2022 CNSC, iar mai apoi, în iulie 2022, Curtea de Apel București CAB au desființat decizia companiei de drumuri.
- În octombrie 2022 Grindeanu mai face o încercare și dă al doilea câștigător. Aceiași CNSC și, mai apoi CAB, aruncă la coș noua ”ievaluare” a companiei de drumuri în decembrie 2022, respectiv ianuarie 2023”
– Horațiu Cosma
Acesta anunță că ultima contestație depusă la CNSC a fost admisă, iar procedura va trebui reluată pentru a patra oară.
- „Și alte luni pierdute. Și tot mai puține șanse să atragem banii europeni din PNRR pentru cel mai mare proiect de dezvoltare al Moldovei. Dar lui Grindeanu nu îi pasă. E fericit că a scăpat de rotativă. Se pregătește de concediu. Și românii? Ei rămân cu ambuteiajele pe drumurile patriei!”
Sursă: HotNews
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.