A fost alertă totală după ce un tanăr de 20 de ani a fost înjunghiat după un conflict sponta petrecut în apropierea unu patinoar al unui centru comercial din oraș.

Cinci persoane au luat parte la scandalul de la patinoarul din Ploiești, în urma căruia un tanar de 20 de ani a fost înjunghiat de mai multe ori. Trei dintre aceștia, doi cu vârsta de 17 ani, iar unul de 19 ani au fost reținuți pentru 24 de ore, și vor fi prezentați Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventiva.

Din primele date se pare că toți cei implicați aveau la ei cuțite, iar trei dintre aceștia au atacat victima. Suspectii sunt din Ploiesti, aveau varste cuprinse intre 13 si 19 ani, si nu se cunoasteau cu tanarul ranit. Desi initial a fost deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violente, procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, a schimbat încadrarea juridică a faptei în tentativă la omor. Vorbim si despre cercetări continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea, fără drept, de obiecte periculoase.

Luni dimineata politistii au facut sapte si perchezitii in acest caz la locuintele suspectilor, unde au gasite probe care sa ajute in ancheta. Tanarul de 20 de ani este in continuare internat, i-au fost afectate mai multe organe vitale, insa starea lui este stabila.

Activitatea patinoarului unde s-a petrecut tragedia a fost oprita temporar

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

FOTO CU CARACTER ILUSTRAIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *