Cea de-a XXXVI-a ediție a Festivalului de Poezie „Nichita Stănescu” continuă să transforme orașul într-un spațiu vibrant al reflecției și dialogului cultural
O nouă zi a evenimentului de pozie Nichita Stănescu a fost dedicată literaturii contemporane, aducând în fața publicului teme de actualitate despre libertatea de expresie și nevoia de autenticitate într-o lume aflată într-o continuă schimbare.
Originalitatea, noul „exotic” în creația literară
Manifestările au debutat la Sala „Marea Unire”, sub genericul „Originalitatea, noul «exotic»”. Punctul central al acestei întâlniri l-a reprezentat prezentarea revistei My Touch! Mai taci?, o publicație care se dorește a fi un spațiu liber al creativității și al expresiei necenzurate.
Evenimentul a fost moderat de Loredana Stoica și Laura Lupu, care au propus celor prezenți un dialog deschis și provocator despre curajul de a fi original și despre provocările pe care le întâmpină scriitorii în încercarea de a-și păstra vocea unică.
Seara a continuat cu un alt moment de referință al festivalului: Seratele Culturale „Atitudini”. Iubitorii de literatură au avut ocazia să participe la o întâlnire de excepție cu poeții Peter Demeny și Cătălina Bălan, într-un dialog efervescent moderat de Jovi Ene.
Cei doi autori și-au prezentat cele mai recente creații, oferind publicului o incursiune în universuri poetice distincte, dar profund complementare:
- „Scrisoare din savană” (Peter Demeny) – un volum care propune o reflecție matură asupra alterității și a spațiilor interioare umane;
- „De partea bună a hărții” (Cătălina Bălan) – o explorare sensibilă a identității și a orientării existențiale.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews