Soții Daniela Dodean (România) – Joao Monteiro (Portugalia) au câștigat aseară medalia de aur la Campionatele Europene de tenis de masă, competiție găzduită de Budapesta, în fața perechii suedeze, Mattias Karlsson – Matilda Ekholm.

Finala a fost una interzisă cardiacilor. Perechea suedeză a condus cu 2-0 la seturi (11-5, 12-10), dar Dodean și Monteiro nu au renunțat nicio clipă la luptă. Semnalul revirimentului a venit la fix, poate și pe o relaxare a suedezilor, setul al treilea fiind câștigat categoric de ai noștri, scor 11-5. Dodean și Monteiro au defilat și în setul patru, 11-6, astfel că aurul european a fost acordat după ”decisiv”.

Ambele echipe au dat tot ce au mai bun, dar până la urmă Daniela Dodean și Joao Monteiro s-au impus cu 14-12 și au devenit cei mai buni din Europa la această categorie.

Din fericire, acesta nu a fost singurul succes de la acest Euro. Tot la dublu mixt am obținut și un bronz, prin Ovidiu Ionescu și Bernadette Szocs, eliminați în semifinale de proaspeții campioni.

Daniela Dodean și Joao Monteiro au devenit primul cuplu căsătorit care câștigă un titlu de o asemenea anvergură în tenisul de masă mondial, după cum notează chiar site-ul oficial al întrecerii de la Budapesta.

„Am început această aventură cu Joao drept coechipier, iar între timp, când presiunea a crescut, s-a comportat ca soțul meu, iar sprijinul a fost de mare ajutor”, a spus Daniela Dodean, la finalul meciului, potrivit site-ului oficial al competiției.

„A fost important să continuăm să luptăm, pentru că am fost mai buni astăzi. Am meritat să câștigăm”, a spus și Joao Monteiro.

Elizabeta Samara, campioana europeană en titre la simplu, s-a calificat în optimile probei, alături de Daniela Dodean-Monteiro, cele douăurmând să joace împreună şi în sferturile probei de dublu feminin.

Iată toate rezultatele de ieri:

Simplu masculin, turul II

Daniel Gorak (Polonia) – Hunor Szocs 4-2 (11-6, 12-10, 12-14, 12-10, 7-11, 17-15)

Aleksandr Shibaev (Rusia) – Ovidiu Ionescu 4-3 (11-7, 6-11, 11-7, 5-11, 10-12, 11-6, 11-7)

Simplu feminin, turul II

Daniela Dodean-Monteiro – Petra Lovas (Ungaria) 4-2 (9-11, 11-9, 11-3, 4-11, 11-5, 11-6)

Elizabeta Samara – Galia Dvorak (Spania) 4-1 (11-9, 11-4, 11-5, 9-11, 13-11)

Georgina Pota (Ungaria) – Irina Ciobanu 3-0 (11-9, 11-8, 11-6, 11-5)

Optimi

Daniela Dodean-Monteiro – Ying Han (Germania)

Elizabeta Samara – Sabine Winter (Germania)

Dublu feminin, turul II

Dora Madarasz/Szandra Pergel (Ungaria) – Camelia Iacob/Bernadette Szocs 4-2 (11-4, 11-4, 11-13, 11-9, 10-12, 11-1)

Daniela Dodean-Monteiro/Elizabeta Samara – Jieni Shao/Fu Yu (Portugalia) 4-0 (11-4, 11-3, 11-8, 11-7)

Sferturi

Daniela Dodean-Monteiro/Elizabeta Samara – Iana Noskova/Iulia Prohorova (Rusia)

Dublu mixt, semifinale

Joao Monteiro (Portugalia)/Daniela Dodean-Monteiro (România) – Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs 3-0 (11-9, 11-6, 11-8)

Finala

Joao Monteiro (Portugalia)/Daniela Dodean-Monteiro (România) – Mattias Karlsson/Matilda Ekholm (Suedia) 3-2 (5-11, 10-12, 11-5, 11-6, 14-12)

sursa: digisport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *