La Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) au debutat audierile în cazul de dopaj al Simonei Halep. Aceasta a fost însoțită de avocații săi!
Miercuri dimineață, Simona Halep, fostă lideră în clasamentul WTA și câștigătoare a două titluri de Grand Slam, a ajuns la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) pentru a contesta suspendarea de patru ani pentru dopaj.
Însoțită de avocații săi și cu un zâmbet pe buze, jucătoarea în vârstă de 32 de ani a intrat miercuri dimineață în Palais Beaulieu, sediul Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), unde audierea cu ușile închise a început la ora 9:30, ora locală a Franței, și va continua până vineri la ora 15:30. La intrare, Halep nu a făcut niciun comentariu.
Pe 21 octombrie 2022, sportiva din Constanța a anunțat că a fost depistată pozitiv cu roxadustat, după un meci din primul tur al US Open. Pe 12 septembrie 2023, Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) a comunicat că un tribunal independent a suspendat-o pentru patru ani, în urma unor încălcări ale Programului Anti-Doping în Tenis (TADP).
Halep a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022, perioada de suspendare fiind contabilizată de tribunal din perioada de ineligibilitate. Prin urmare, suspendarea fostului număr unu mondial este valabilă de la 7 octombrie 2022 până la 6 octombrie 2026. Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (ITIA) a publicat decizia integrală a tribunalului independent Sport Resolutions în cazul Simonei Halep, documentul fiind redactat acolo unde a fost necesar pentru a proteja informațiile personale de sănătate.
Printre alte aspecte, se menționează că fizioterapeuta Candice Gothier i-a administrat sportivei suplimentul contaminat. Halep s-a consultat și cu antrenorul ei, Patrick Mouratoglou, care a afirmat că suplimentul poate fi folosit în siguranță, deoarece nu conținea substanțe interzise conform etichetei și nu părea a fi periculos. După cum a anunțat, Simona a depus apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv pe 24 octombrie, iar după multiple amânări, TAS a confirmat că acest caz va fi analizat în perioada 7-9 februarie 2024.
Pe 15 decembrie, într-un interviu pentru Euronews, Simona a recunoscut că a fost șocată când a primit rezultatul pozitiv al testului și a reiterat că este nevinovată. De asemenea, a anunțat că nu mai colaborează cu Academia Mouratoglou și că au trecut mai multe luni de când a vorbit ultima dată cu Patrick Mouratoglou.
„Simt că sunt victimă a unei nedreptăți. Am așteptat deja mai bine de un an. Majoritatea timpului nu am putut dormi bine. Sunt o persoană emoțională și înainte de fiecare meci simțeam stresul în stomac. În acest an, fiecare zi a fost la fel. Visul meu este să mă întorc pe teren, indiferent de vârstă, pentru că vreau să decid eu când și cum îmi închei cariera în tenis. Cred că merit asta, după munca depusă toată viața și sacrificiile făcute pentru tenis. Ar fi devastator să stau patru ani departe de tenis. Nu pot nici măcar să-mi închipui asta. Sunt pregătită să lupt. Nu renunț ușor”, a declarat Halep la finalul anului trecut, într-un interviu pentru Paris Match.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews