Aterizare imposibilă! Un pilot a devenit erou naționalUn pilot de Airbus 320 este erou național în Ucraina.

Un pilot a devenit erou național

Un pilot de Airbus 320 este erou național în Ucraina. Căpitanul Alexander Akopov a reușit să aducă la sol avionul grav avariat de grindină, aterizarea fiind făcută cu vizibilitate zero!

 Căpitanul Alexander Akopov a decolat de pe aeroportul din Istanbul, Turcia, însă după doar 10 minute de zbor, avionul a fost lovit de o grindină puternică relatează The New York Post.

Aeronava se îndrepta spre Erkan, Cipru, iar la bord se aflau 127 de pasageri, plus echipajul de zbor. Avionul, un Airbus A320, a fost pus în pericol de grindina neobișnuit de mare, care a spart parbrizul aparatului de zbor, în timp ce acesta de afla la aproximativ 1.200 de metri altitudine.

CITEȘTE și  Avion de la baza Kogălniceanu, trimis să intercepteze avioane rusești!

Akopov a cerut permisiunea turnului de control de la aeroportul Ataturk din Istanbul să aterizeze de urgență și a reușit să aducă aeronava la sol în siguranță. Deși controlorii de zbor i-au repetat că nu va putea ateriza avionul avariat, întrucât nu avea vizibilitate prin parbrizul devenit mat.

„Zbor de 30 de ani. Ați văzut aterizarea? A fost în regulă? Pasagerii sunt toți în viață. Aceasta este responsabilitatea noastră profesională. Indicatoarele noastre nu ne-au arătat că vom întâmpina condiții meteo extreme și de aceea s-a întâmplat ce s-a întâmplat. A fost dificil pentru noi toți, dar ce contează este faptul că toți pasagerii sunt în viață”, a declarat Akopov pentru The Independent.

Căpitanul a primit Ordinul pentru Curaj din partea guvernului ucrainean, pentru gestul său eroic.

La sol, zece persoane au fost rănite de căderea masivă de grindină din Turcia, în urmă cu două săptămâni.

Sursa: Digi 24

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *