68 de șoferi au plătit scump plimbarea cu mașina
Polițiștii prahoveni au organizat o acțiune rutieră pe DN 1 B, unde mai bine de jumătate dintre șoferii controlați circulau ilegal.
Limita de 50 km/h este o adevărată capcană. 51 de șoferi dintre cei 88 controlați au fost amendați pentru viteză. Cea mai mare viteză înregistrată a fost de 198km/h.
Totodată, au fost aplicate amenzi pentru depășire neregulamentară și lipsa centurii de siguranță.
Valoarea sancțiunilor aplicate este de 28290 lei.