Haos temporar în transportul public din oraș! Începând din noaptea de 24 iulie 2025 și până pe 28 iulie inclusiv, circulația rutieră pe Bulevardul Independenței va fi complet închisă, iar mai multe trasee de autobuz și troleibuz vor suferi modificări importante. Motivul? Organizarea evenimentului “BCR Sport Arena Streetball”, care transformă una dintre cele mai circulate artere din oraș într-un teren de baschet în aer liber.
Operatorul S.C. Transport Călători Express a anunțat că, pentru a face loc competiției, autobuzele care vin dinspre Centru către Sud vor fi deviate pe strada Bobâlna, cu opriri în stațiile Pelican și Liceul de Muzică. În sens invers, cele care vin dinspre Gara de Sud către Centru vor circula pe strada Democrației, oprind în stațiile 13 Decembrie, Covurlui și Muzeul de Istorie.
Mai mult, traseele troleibuzelor 44 și 202 vor fi scurtate până la stația Hale Coreco, iar legătura cu Gara de Sud va fi preluată de alte linii de autobuz. Pentru a evita confuziile, biletele deja validate în troleibuze vor fi valabile și în autobuzele care asigură aceeași legătură, și invers, astfel încât călătorii să nu fie nevoiți să plătească suplimentar.
Traseele 1, 2, 30, 32, 48, 300, 301 și 306 vor opri, în locul stației Coreco Sud, la stația Gara Sud din fața P.T.T.R. Sud, comună cu cea a liniei 101.
Autoritățile transmit că modificările sunt temporare și că pot apărea ajustări suplimentare în funcție de deciziile Poliției Rutiere. Toți cei care vor să evite întârzierile sau drumurile încurcate sunt sfătuiți să consulte aplicația Waze, care oferă în timp real informații despre închideri de străzi, restricții și rute alternative.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.