Pensionarii riscă să rămână fără pensie din octombrie! Documentul care trebuie trimis până la 30 septembrie 2025
Un nou anunț important vizează pensionarii din România și din străinătate. Cei care nu respectă cerințele impuse de Casele de Pensii riscă să rămână fără pensie începând cu luna octombrie. Este vorba despre un document esențial, care trebuie depus până la 30 septembrie 2025.
Pentru ca plățile să continue fără întreruperi, pensionarii trebuie să transmită certificatul de viață, iar în cazul pensiilor de urmaș, și dovada statutului de urmaș. Lipsa acestor documente atrage suspendarea automată a pensiei.
Cine trebuie să trimită actele
Procedura îi vizează mai ales pe pensionarii care locuiesc în străinătate și încasează pensia din România, dar și pe cei care nu au desemnat un mandatar prin procură. Sunt incluși și pensionarii de urmaș, precum și tinerii care primesc pensie de urmaș și studiază în afara țării.
Cum se depune certificatul
Actul poate fi transmis atât fizic, cât și în format electronic, astfel încât pensionarii nu mai sunt obligați să meargă personal la ghișeu.
Certificatul de viață confirmă faptul că beneficiarul este în viață și are dreptul legal de a primi în continuare pensia, prevenind situațiile de plată nejustificată.
„Până la 30 septembrie trebuie depus al doilea certificat de viață pentru anul în curs. Sunt persoane conștiincioase care au trimis documentele la timp, dar există și cazuri în care nu s-a depus niciun certificat de viață”, au transmis reprezentanți ai Casei Naționale de Pensii, citați de newsweek.ro.
În evidențele Casei de Pensii există peste 13.000 de dosare active de pensie de urmaș, unele dintre ele cu până la șapte beneficiari, fiecare primind în jur de 1.281 lei pe lună.
Pentru noii pensionari nerezidenți, certificatul de viață este obligatoriu chiar de la prima plată: dacă trec mai mult de șase luni de la depunerea cererii și documentul lipsește, pensia nu va fi virată.
În lipsa acestui act, banii se blochează imediat.